luni, 23 august 2010

Steaua, pe drumul cel bun?

            Aseară a fost pentru prima dată după foarte mult timp când la finalul unui meci al Stelei nu m-am simţit ca şi când aş fi cărat pietre o zi întreagă. Am trăit pe parcursul meciului senzaţia că Vasluiul ar fi putut juca aşa zile întregi şi tot n-ar fi reuşit să dea gol. Diametral opus faţă de vremurile când mă uitam cu speranţă la meciurile Stelei sperând că ceva se va schimba, că vor juca în sfârşit fotbal, că mă vor bucura...
            Dar poate sunt pe drumul cel bun:
- dacă mi-a dat un coleg sms  la ora 10 şi ceva ca să-mi spună "echipă mare, frate...", atunci o fi de bine....
- a fost pentru prima dată când am văzut în tribunele Ghencei oameni zâmbind şi nu mutre încrâncenate...
- m-au impresionat Surdu şi Abdrudan pentru solidaritatea lor cu Bănel. Poate n-o fi el cel mai genial fotbalist din lume, dar eu cred că a TRUDIT din greu, cum a putut el, pentru echipa asta, aşa cum n-au făcut-o prea mulţi. Dacă cei din conducerea Stelei ar avea minte, ar face 20.000 de fulare albe (ieftine, dacă n-au bani), pe care să scrie "BĂNEL - STEAUA" şi le-ar da gratis înainte de următorul meci din Ghencea. Lumea s-ar apropia de el, l-ar aplauda, şi s-ar rezolva un conflict care fără o mutare de genul ăsta n-are cum să se aplaneze. Ba din contră, la cum ştiu eu publicul de pe Steaua, îl vor huidui la fiecare pasă greşită, şi e păcat. Aplaudat ar putea juca bine şi eventual ar putea pleca afară pentru mai mulţi bani, ceea ce e omeneşte şi îl înţeleg.  
- Ilie pare să facă treabă. Aştept să văd că are şi continuitate, să mă conving că  nu e un alt balon de săpun. Pentru că de mult n-am mai văzut Steaua "arestând" mingea minute întregi ca aseară.
- iar despre Gigi Becali, oricare ar fi consilierul ăla care i-a indus starea din ultimele săptămâni, de după plecarea lui Piţurcă, să continue cu abnegaţie. Se pare că poate să fie şi civilizat...
            Succes la Zurich.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu